Nou medic cardiolog la Clinica Korall din Satu Mare: Dr. Alexandra Niculescu

Clinica Korall din Satu Mare are începând cu această lună un tânar medic cardiolog. Alexandra Niculescu este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babes” din Timişoara, unde a urmat şi rezidentiatul la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Doamna doctor a avut ocazia pe parcursul rezidenţiatului să lucreze, pentru o scurtă perioadă, la Spitalul Judeţean de Urgenţe Satu Mare, anul trecut în urma unei detaşări după concediul de maternitate.

 

“Iniţial, înainte să iau decizia de a lucra full time la Clinica Korall, gândul meu a fost să văd cum arată o clinică privată din Satu Mare. Am fost plăcut surprinsă de oportunităţile pe care le oferă atât pacienţilor cât şi ţie ca şi medic şi asa am luat decizia de a îmi continua aici actvitatea profesională ca şi medic specialist. Este o clinică foarte bine dotată, cu aparaturi medicale noi şi moderne”, a spus dr. Alexandra Niculescu.

În cabientul cardiologic de la Korall se efectuează consultaţie clinică, EKG, ecocardiografie (2D, Doppler) iar începând cu luna următoare monitorizare holter EKG, holter TA şi test de efort cardiovascular. Pacienţii se pot programa pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, astfel că nu sunt nevoiţi să achite contravaloarea consultaţiei şi a EKG-ului, iar medicul poate elibera bilete de trimitere spre alte specialităţi, analize de sânge sau alte investigaţii. De asemenea, se pot elibera şi retete compensate cu medicamentele eliberate.

Orice persoană se poate adresa unui cardiolog începând cu vârsta de 18 ani, în special persoanele cu factori de risc cardiovascular, cei care sunt cunoscuţi cu patologie cadiovasculară sau alte patologii unde este necesară colaborare interdisciplinară.

“A scăzut foarte mult vârsta la care apar bolile cardiovasculare, precum infarctul miocardic acut, cardiopatie ischemică, hipertensiunea arterială. De aceea pacientii ar trebui în primul rând să îşi modifice stilul de viaţă, sa renunţe la fumat, să aibă o dietă echilibrată, să practice activităţi fizice regulate, pacienţii obezi şi cei supraponderali trebuie încurajaţi să atinga un IMC cât mai apropiat de cel optim, să îşi controleze foarte bune valorile tensiunii arteriale şi valorile profilului lipidic.

În baza unui consult cardiologic şi efectuării unor investigaţii ţintite (EKG, ecocardiografie, analize de sânge) putem stabili un diagnostic şi oferi pacientului recomandările si tratamentul specific”, a mai spus dr. Alexandra Niculescu.

Pacienţii se pot programa cu uşurinţă online accesând pagina : www.clinicakorall.ro secţiunea PROGRAMĂRI ONLINE,

Dar şi apelând la numerele de telefon a recepţiilor: 0361 800 820, 0361 412 037.