Rinita – o afecțiune de sezon! Dr. Laura Soponar: „Cum o recunoaștem și o tratăm!
Un diagnostic des întâlnit, în această perioadă, este rinita acută. Fie că este cauzată de viruși, fie că are la bază factori alergeni, manifestările sunt similare. Dr. Laura Soponar, medic primar ORL în cadrul clinicii Korall din municipiul Satu Mare, a vorbit despre cauzele rinitei, manifestările sale, dar și tratamentul necesar.
Rinita se referă la inflamația mucoasei nasului și care are ca manifestări principale: congestia nazală (nas infundat), strănutul, secrețiile nazale și senzația de prurit (mâncărime) a nasului.
Aceasta poate fi acută (instalată brusc/recent și de scurtă durată) sau cronică.
Cel mai des întâlnit, în această perioadă, este diagnosticul de rinită acută, cauzat fie de factori infecțioși (viruși, bacterii) sau de către factori alergeni, însă manifestările sunt similare.
Fiind mai des întâlnită, în articolul de față, dr. Soponar vorbește despre rinita acută.
„Diagnosticul initial este important deoarece tratamentul este diferit in functie de factorul care a produs rinita. In general, se recomanda un consult ORL daca simptomele unei rinite acute persista mai mult de o saptamana sau daca secretiile au un aspect aparte (culoare, cantitate si consistenta) deoarece pot sa apara complicatiile ce sunt mai greu de gestionat.
Diagnosticul corect este stabilit de catre medic prin consult: evaluarea regiunii rinosinusale (videoendoscopie rinosinusala rigida sau flexibila) , uneori analize de laborator ( culturi ale secretiei nazale sau probe de sange) , consult si testari alergologice sau imagistica (radiografie, computer tomograf)”, a declarat dr. Laura Soponar.
O rinită care nu este tratată corezpunzător și la timp va afecta organele de vecinătate și poate să ducă la apariția inflamației și infecției la nivelul sinusurilor (sinuzita), apariția tusei (care se datorează secrețiilor nazale ce se scurg prin gât), apariția simptomelor otice (senzatie de urechi infundate/presiune/durere si chiar ameteli).
„Intalnesc deseori pacienti care folosesc sprayuri decongestionante nazale in scop simptomatic pe o durata mai mare de 5-7 zile si astfel devin “dependenti” de administrarea zilnica si repetitiva, un “obicei” nociv care in timp duce catre diagnosticul de rinita medicamentoasa cu efect de rebound si care in unele cazuri necesita inclusiv procedee chirurgicale de tratament.
Tratamentul rinitei functioneaza doar daca este adresat cauzei, spre exemplu o rinita indusa de factori alergici necesita medicatie antihistaminica ( antialergica) pe cale locala ( intranazal) si orala ( tablete). Important de mentionat este faptul ca sprayurile nazale sunt de o varietate larga si au roluri si recomandari diferite in functie de substanta activa pe care o au in compozitie”, a mai precizat dr. Soponar.
Medicul ORL-ist din cadrul clinicii Korall a vorbit și despre complicațiile și infecțiile „de vecinătate” pe care le poate produce rinita netratată corect sau la timp. Complicațiile sunt următoarele:
-la nivelul urechilor: secretiile nazale migreaza prin trompa lui Eustachio si produc tulburari de aerisire a urechii medii (afectarea auzului, ameteli, diverse sunete atipice) uneori chiar otita medie acuta care poate sa evolueze spre fisura membranei timpanice
-la nivelul tractului respirator inferior: laringo-traheo-bronsita indusa de sindromul “postnasal drip” sau rinoreea posterioara (se refera la secretiile nazale ce se scurg din nas prin faringe/prin gat si ajung sa produca tuse)
-la nivelul fetei: sinuzita acuta (diverse localizari- in mod uzual exista 8 sinusuri ale fetei) cu senzatie de presiune si durere la nivelul radacinii nasului, obrajilor, fruntii, la miscarea ochilor,la aplecarea capului. Sinuzita poate evolua catre stadii in care tratamentul este de tip chirurgical cu abord intranazal (fibroendoscopic sinus surgery)
-epixtaxis = sangerari nazale (secretii cu sange sau chiar sangerari puternice)
-afectari oculare (nasul comunica in mod direct cu ochii prin ductul nazolacrimal si indirect prin lamina osoasa papiraceea)
„Rinita intretine deasemenea si inflamatia faringelui (gatului) si uneori pacientii considera ca rezolvarea consta in administrarea de medicamente antibiotice insa acestea nu sunt necesare decat in anumite situatii ( cand este vorba de un factor infectios patogen agresiv de natura bacteriologica/sau suprainfectie bacteriana pe fondul unei viroze respiratorii).
Nu in ultimul rand as dori sa mentionez ca indiferent de simptomele din sfera ORL cu care se prezinta pacientul la cabinet, consider ca este necesara o evaluare completa/de ansamblu a regiunii ( nas, gat, urechi ) tocmai prin prisma faptului ca, aceste organe sunt in comunicare directa si complicatiile sunt des intalnite iar tratamentul potrivit poate urma doar unui diagnostic corect stabilit”, a încheiat dr. Laura Soponar.
Pacienții se pot programa cu ușurință online, accesând pagina: p.clinicakorall.ro – “vreau o programare”, dar și apelând la numărul de telefon al recepției: 0361 800 820